Când ai privit ultima dată (lung) cerul?
Dacă cumva te doare zona cervicală (ăla eu! ăla eu!), înseamnă că ai privit prea mult timp în direcția opusă (telefon, laptop etc.) și atunci ai nevoie de compensare.

FOTO: Andor Csorvasi
Nu trebuie să fii în natură (deși ajută), nu trebuie musai să ridici și brațele, e de ajuns să inspiri lent și să lași gâtul să se extindă în sus, câteva minute. Această mișcare simplă, care nu ține neapărat de yoga, ne ajută să combatem sindromul text neck (adică „gât înțepenit de la scris prea mult pe telefon”).
Și, ca să te relaxezi total, fă ce mi-a spus mie un băiețel de 8 ani:
„Scoate bateria de la telefon!” 😄
Copiii mici încă nu au nevoie de exerciții din acestea, dar e de bun augur să le practice din timp, să facă stretching zilnic, tocmai ca să nu aibă nevoie de ele când ajung pe la 13-14 ani. Sunt suficiente câteva minute pe zi și există o grămadă de inspirație online.
Bunăoară, eu postez săpămânal pe YouTube un lecție de yoga jucăușă, care să-i motiveze pe copiii mai mici și mai mari.
Când părintele face sport/mișcare, sunt șanse mari ca și copilul să-l copieze. Deci haideți în parc sau pe salteaua de yoga! Zona cervicală și propriul copil vă vor mulțumi într-o bună zi. 😉