Când universul vrea altfel
Updated: Apr 6, 2022
În timpul kids yoga & mindfulness teacher training, profesoara ne tot spunea „lăsați universul să curgă prin voi, o să iasă bine, o să vedeți”. Nu știam cum vine asta, ba chiar mă enerva ideea de a nu controla ce se întîmplă în jur. („Nu asta e treaba mea, ca profesor, să creez lecția și apoi să am grijă să se desfășoare conform planului?!”)
Aveam să înțeleg „faza cu universul” un pic mai târziu, când am început să lucrez cu copii de 5 ani. De multe ori mă gândesc că eu sunt cea care învață cel mai mult din experiența asta, nu ei. Ce-i drept, eu mă pregătesc ca să „predau”. Adică:
Îmi creez din timp povestea care include posturi de yoga, aleg playlist-ul, încarc boxa.
Îmi încălzesc articulațiile ca să nu mă apuce vreo crampă în timpul orei.
Îmi pun colanții colorați, pregătesc surpriza de final – azi am folosit gume de șters sub formă de dinozauri ( „oaaaau”, au zis ăia micii).
Fac o meditație scurtă sau o plimbare în Herăstrău, ca să mă duc la copii cu energie bună.
Și, cu toate astea, rezultatul nu ține de mine. Câteodată copiii sunt somnoroși și n-au chef de yoga. Altădată se trezesc în timpul lecției zicând: „Pot să zic ceva? ... Pot să zic ceva?! Când pot să zic ceva?!” Nu de puține ori zic „nu vreau”, „nu-mi place”, „când se termină povestea ca să facem freeze dance?!”. Apoi mai e și „uită-te la mine!”.
Yoga story de azi a fost despre doi băieți, Alex și Bobo, care era pe plajă, la mare. Am făcut postura pentru valurile mării, pentru palmier, pentru nucă de cocos... Îmi cer să facem și poziția stelei. („Nu se văd stelele, că suntem în toiul zilei”, le spun. „Ba da, că e cerul senin!” îmi răspund.) Deci intră și steaua în poveste. N-ajung la înotul printre pești, că s-a scurs deja timpul...
Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg.
... Dar, ce se întâmplă în târg e destul de mi-nu-nat, în ciuda socotelilor mele.
Yoga este despre fluiditate, relaxare și încredere în momentul prezent. Totul e așa cum trebuie să fie. (Ah, ce bună ar fi fost lecția asta pe vremea când mă stresam cu deadline-urile din corporație...)
Cât despre creativitate? Nu-i învăț pe copii, doar le permit să se desfășoare. Poza de mai jos arată varianta lor de „savasana”, adică „postura cadavrului” din yoga.
În mod „normal” se face întins pe spate, cu brațele pe lângă corp, palmele în sus, picioarele depărtate și relaxate. PE saltea! Ee... copiii vor SUB saltea, cu mâinile cine știe unde, câteodată băgați unii în alții, de parcă am fi cu toții într-o vizuină.
Și cine poate zice că „nu e bine așa?!” Eu una nu...
Ce știu eu? Ce zice Universul?