De unde să începi cu yoga?
„Ai câteva recomandări și pentru mine?” Mă întreabă din când în când mămicile zmeilor de la grădiniță și afterschool. Am, cum să nu!
Mai jos sunt câteva idei, din cele testate de mine, nicidecum un top al cursurilor și profesorilor din București sau din online.
Pentru varianta în persoană, am două recomandări:
1. Prima este Carmen, o fostă colegă din corporație, care are liniștea și înțelepciunea omului ieșit recent la pensie, bucuria de bunică tânără și corpul de adolescentă. E clar o reclamă vie pentru cursurile de yoga! 😊
Ora ei este sâmbătă dimineața. Eu am mers la studioul pe care îl închiria în zona Universității, dar acum predă într-un loc nou.
Carmen face Hatha yoga (una dintre cele mai vechi forme de yoga, în care mișcările au un ritm lent), cu accent pe corectitudinea posturii și cu exact atâtea explicații cât să înțelegi mai bine mișcarea, fără să fii obosit de cuvinte. La Carmen îmi place mult și varietatea, căci schimbă tema de la o oră la alta (într-o zi poți să te trezești la „chair yoga”, de exemplu). Cert este că după lecțiile cu ea eu mă simt ca după o zi la spa.
2. Carlos este primul meu profesor de yoga: un argentinian șarmant care s-a stabilit la București acum vreo 15 ani și care emană o liniște și o blândețe cum rar întâlnești în viața de zi cu zi.
Carlos face o combinație de Vinyasa, Power yoga și pilates (deci ai multe exerciții și pentru abdomen, s-ar putea să faci febră musculară după primele orele). Ceea ce e particular orelor lui e speech-ul de la început (în engleză), în care vorbește despre prezență, despre natura suferinței, despre cum e să te înjure cineva la stop și să te apuce nervii... 😄
Cine e interesat doar de partea fizică a practicii yoga s-ar putea să se plictisească la început. Eu nu mă plictisesc, ba dimpotrivă, o simt ca pe o introducere, o calmare a minții înainte de partea „sportivă”. (Ah, să nu uit de muzica superbă pe care o folosește! E out of this world.)
Carlos ține ore în mai multe locuri din București, dar și pe Zoom. În plus, a publicat o carte despre prezență și scrie articole pe această temă aproape săptămânal, pe http://yogaofpresence.com.
Pentru online, iată patru recomandări:
1. Când am început să urmăresc și eu lecții online, mă uitam la celebra Adriene, care are cel mai urmărit canal de yoga de pe YouTube. Merită încercat programul 30 days of yoga (face câte unul în fiecare an). Eu am ajuns la Day 18 din programul de anul acesta, care se numește Center. Mă motivez mai greu când am de ales un video la întâmplare, de asta îmi plac mult programele. Iar Adriene dă explicații excelente pentru începători, se vede că și-a început cariera cu lecții pentru copii.
2. De vreun an i-am descoperit pe soții de la Breathe and Flow, care fac tot Vinyasa yoga (adică ceva mai dinamic). Se poate ține pasul cu ei, dacă ai… mușchi 😄. Unele exerciții sunt grele, mai ales cele predate de domnul Flow.
Pe lângă lecțiile de mișcare, au și videouri despre pranayama (practica de respirație din yoga).
3. Dacă nu ții musai la yoga, dar vrei să faci exerciții pentru tonifiere și îmbunătățirea posturii, încearcă lecțiile de pilates (câteodată și de yoga) cu Nicole. Eu alternez ședințele de yoga cu cele de pilates și-mi plac ritmul și atitudinea lui Nicole (fostă dansatoare profesionistă, care filmează pe plajele din Australia... De vis, ce mai!)
4. Kassandra are lecții de Yin yoga, care înseamnă posturi ținute mai mult timp (câteva minute), care ajută la relaxare și la dezvoltarea mobilității.

FOTO: Andor Csorvási
Ai ajuns pe pagina asta pentru că în familia ta sunt zâne și zmei cărora ar putea să le placă yoga? Am și pentru ei câteva recomandări:
1. Tribul Copiilor, pentru cei care locuiesc sau au drum prin Brașov.
Georgiana este colega mea de la Kids Yoga Teacher Training, de acum trei ani, este calmă, prietenoasă și foarte creativă. Predă și yoga for moms & kids, și yoga pentru adulți, pe lângă cursurile doar pentru copii.
2. Atelierele mele de la Cărturești Verona, București (următorul este pe 28 ianuarie) și lecțiile scurte de pe YouTube.
3. Pentru copiii care înțeleg engleza sau vor să învețe în același timp și yoga, și engleză, Cosmic Kids e o variantă excelentă.