„Mie nu-mi place de tine!”

Când merg la „jobul” de la grădiniță, încerc să fiu cea mai bună variantă a mea: odihnită, liniștită, cu lecția pregătită, cu boxa încărcată, surprize în rucsac, cercei în formă de fructe, răbdare în buzunarul de rezervă.

Și, câteodată, Universul „lucrează” în favoarea mea.

— Ai cercei cu kiwi!!! strigă copiii entuziasmați.

— Da, vă plac? răspund eu, ușor surprinsă.

— Daaaa, azi am mâncat kiwiiiii la prânz. L-am mâncat pe tot!! 😀👏

... Coincidențele astea mici apar destul de des în viața de zi cu zi, numai că la yoga ne luăm timp să le observăm și să ne bucurăm de ele.

Alteori, Universul lucrează, probabil tot în favoarea mea, dar într-un mod mai neașteptat... Săptămâna trecută am primit (încă) o lecție, chiar în vestiar, înainte să înceapă ora. S. s-a uitat la mine bosumflată și mi-a zis: „Eu nu mai vin la yoga că nu-mi place de tine!”

Eee, dacă n-aș fi fost odihnită, relaxată și cu listă de așteptare pentru orele de yoga, aș fi digerat mai greu fraza asta și n-aș fi putut răspunde „Foarte bine, să te duci mereu doar la profesorii și la orele care îți plac.”

... M-am tot gândit în seara aia la ce mare lucru e să ne păstrăm măcar o parte din onestitatea brută când devenim adulți. Din câte situații nasoale, relații nesatisfăcătoare și joburi nepotrivite n-am fi putut ieși chiar de la început, dacă am fi zis simplu „mie nu-mi mai place, eu plec.”

S., sper să fii la fel și când te faci mare!